luni, 19 iulie 2010

Înger dispărut

Un înger mi-a intrat, miercuri, în odaie

Vibrând uşor din aripi de cleştar,

Din ochii-i negri radia văpaie,

Am vrut să mă pitesc, dar în zadar!



Aşa că i-am vorbit cu glasul stins,

Trădat de dorul curs pe-obrajii umezi,

"Te aşteptam", am spus, el a şoptit ca-n vis,

"Am fost cu tine, dar n-ai vrut să mă vezi!".



Şi-avea dreptate radiosul înger,

Ades vedeam cum mă petrece-n zbor,

Dar plin de teamă că mă saltă în cer

M-am prefăcut că-s orb, biet muritor!



Şi n-a stat mult în trista mea odaie,

Angelica făptură s-a dus în nefiresc,

În locu-i a venit un demon în văpaie,

Iar eu sunt mort, deşi încă trăiesc.

Alexandru Moise/15 Iulie/Bucureşti

joi, 22 aprilie 2010

Vâslesc


Vâslesc între ziuã şi noapte
Vâslesc între ură şi amor,
Vâslesc între urlet şi şoapte
Vâslesc printre vorbe ce dor
Vaslesc între suferinţă şi bine
Vâslesc între pur şi grotesc
Vâslesc între mine şi tine
Vâslesc şi-s mirat că plutesc.

Alexandru Moise/30 Martie 2010-Bucuresti

De ce uiţi?

Am coborât aseară cărarea din Cetate
Şi-am luat dintre vestigii liniştea cu mine,
Dar ea s-a spart, iubito, în sute de păcate
Când am primit în noapte cuvinte de la tine

Nu ştiu de ce mă laşi, nu ştiu de ce mă vrei,
Simt doar taifunul ce-l izbucneşti în minte
Hai, vino de îndată sărutul să mi-l iei
Sau uită-mă etern, să fiu ca mai ‘nainte.

Mă încălzeşti lăuntric spunând că îţi e dor
Apoi mă laşi arzând şi pui lacăte şoaptei
Nemaitrecând să vezi c-am început să mor
Şi uiţi că ucigaşii se-ntorc la locul faptei.
Alexandru Moise/Sighişoara-august 2009

duminică, 30 august 2009

Doar în vis

Azi-noapte am visat că tu exişti

Şi ai intrat la mine-n dormitor

M-ai sărutat în somn pe ochii trişti

Mă mângâiai pe păr, încetişor.


Te-ai aşezat apoi la margine de pat

Pupându-mi trupul gol prin întuneric

De-ai deşteptat pe dracu din bărbat

Iar din inert, a devenind coleric.


Şi parcă se făcea, tot ca prin vis,

Că m-ai săltat uşor, la pieptul tău

“Iubitul meu- ţin minte că mi-ai zis-

Hai să dansăm în noapte Bolero."


M-am ridicat încet, te-am ridicat,

Uimit c-aşa o zâna mi-a intrat în casă

De rochia din voal te-am dezbrăcat,

Şi admiram cât poţi fi de frumoasă

.

Apoi, îmbrăţişaţi, tăcuţi şi goi,

Dansam pe ritmuri doar de noi ştiute,

Uitând de lume, dar ştiind de noi,

Iar buzele se alergau să se sărute.


Şi nici nu ştiu cât am dansat aşa,

Şi nici nu ştiu dacă auzeam Ravel

Dar ştiu că deodată fierbinţeala ta

Mi-a-nconjurat un ciot de trup rebel.


Şi parcă geamăt auzeam ca-n gând,

Unghii, nervos, mă zgâriau pe spate,

Iar sâni striviţi de trupuri tremurând

Mă împungeau cu sfârcuri ca să scape.


Neaşteptat – revăd şi acum în minte-,

Când ne roteam dansând turbat,

Eu am irupt în pântecu-ţi fierbinte

Tu ai ţipat şi seva ta mi-ai dat.


Un timp am stat în dulce contopire

Simţind lichidele cum curg şi se unesc

Cu inimi ce băteau într-o zvâcnire,

Şi voci ce gâfâiau în noapte “Te iubesc!”


Dar zău că nu mai ştiu, apoi, ce-a fost

Că m-a trezit un zgomot depărtat,

Un câine din vecini lătra fără de rost

Şi ameţit, m-am ridicat greoi din pat.


Mă legănam buimac în toi de noapte

Şi am văzut că-s ud mai sus de vine

Dar nesimţind zgârieturi pe spate

Te-am căutat prin cameră pe tine.


Venea pe geam lumină de la stele

Şi-n clar-obscur voiam să văd că eşti

Dar am găsit doar dorurile mele,

Că tu ai fost doar zână din poveşti.

Alexandru-30 Aug 2009

joi, 13 august 2009

Visări ambigene

Aş aşterne un pat de frunze

pe un nor de cristal,

deasupra soarelui ;

m-aş întinde şi te-aş aştepta…

aş întinde un pat din gheaţă,

l-aş agăţa de stele şi de lună

şi aş aştepta să vină ploaia,

să cadă peste inima mea, mângâind-o;

să vină odată noaptea,

să cada peste privirea mea

şi să mi te aducă,

şopti ea, visând!


Aş alerga către tine,

dus pe aripi de vânturi nebune,

scurtând aşteptarea ta şi a mea,

adunând în drum milioane de flori,

ca să aştern patul trupului tău,

unde aş vrea să ne iubim sălbatic,

iar şi iar, până la sfârşitul lumii,

iar buzele mele pârjolite

să simtă ploaia sărutărilor tale

fecunde,

răspunse el şoaptei.


Te simt in fiecare secunda

spartă de ticăirea ceasului;

închid lumina şi mă întind

ascultând doar muzica nopţii

şi nu îmi doresc decât

să te aud venind!

murmură ea.


Am să vin păşind pe vârfuri

să te admir cum stai întinsă,

leneşă şi goală, fremătând,

pierdută cu gândurile tale;

vreau să-mi umplu ochii de tine

şi să plec...Sau nu, rămân!

a zis el, în vis.


12 Aug 2009

În spatele ochelarilor fumurii

În spatele ochelarilor fumurii

se ascund iubiri de mamă

de părinţi, de soţie

de viaţă, de mister.


În spatele ochelarilor fumurii

se ascund tristeţile mute,

bucuriile şi suferinţele,

Ying şi Yang.


În spatele ochelarilor fumurii

se ascund uri şi frustrări,

nebunii, deznădejdi

şi dorinţe interzise.


În spatele ochelarilor fumurii

te ascunzi tu, neştiuto,

cu visările tale netrăite

şi poate imposibile.


În spatele ochelarilor fumurii

aş vrea să mă ascund şi eu

de privirea urâtă a lumii;

ascunde-mă odata cu tine!


Alexandru/ 09 Aug 2009-Bucureşti

Încă sunt

E multă moarte,

prea multă moarte-n jurul meu

încât, în fiecare dimineaţă,

mă pipăi să văd dacă mai exist

şi trist,

mă simt.


Fumul de tămâie,

aburul colivei cu nuci,

mirosul de ceară topită

îmbâcsesc aerul irespirabil,

în mod repetabil,

şi tragic.


Popii fac ore suplimentare,

prohod răsună peste tot,

statul acordă subvenţii

la dricuri, haine de doliu,

şi linţoliu

de tras pe ochi.


Cimitirele sunt pline

şi mă tem că în curând

cioclii calificaţi la locul de muncă

vor îngropa morţii vertical,

în spaţiul vital,

lor.


Până şi fanfarele mortuare

sunt copleşite de cereri,

trebuie arvunite cu luni înainte,

ca şi lăutarii la nuntă,

şi cântă,

când e...


E atâta moarte-n jurul meu

încât, în fiecare dimineaţă,

citesc rubrica “Decese”

ca să văd dacă mai exist

şi trist,

da...


Alexandru/ Bucureşti-11 Aug 2009

joi, 6 august 2009

Învins

Amar este veninul, dar dulce-i cianura

Otrava ce despotic o foloseşte Ura

Îmi picură-ntre buze…Nu vreau să beau…Le strâng,

Trupu-mi se saltă-n spasme, ochii orbiţi îmi plâng,

Ea îmi desface gura, cu forţa-i mă răpune

Sadic strecoară moarte…otrava încet o pune,

O mistuie dorinţa fărădelegii sale

Cu sete soarbe-n nări mirosul de migdale

De mult aşteaptă bruta în răzbunare-o clipă

Plutind, să mă trimită pe-a morţii neagră aripă.


Otrava mă cuprinde, palpită rece-n vine

Grăbind sfârşitul meu, secunda care vine

Gura se încleştează, cuvinte greu frământă,

În timp ce Ura râde, se uită şi îmi cântă.

Ultimă arcuire, totul în mine moare,

Ce bine este acum, nimic nu mă mai doare,

Uşor, mă saltă-n braţe un gingaş heruvim

Că să mă poarte-n raiul pe care ni-l dorim.

Şi plec lăsând în urmă învingătorul cel

Ce ştie că etern aproape sunt de el.


Alexandru Moise/ 14 Nov 1982- Tuzla

marți, 4 august 2009

Am pus iubirii cruce


Am pus iubirii noastre cruce
Şi nu mai ştiu din ce motiv
Am pus iubirii mele cruce
Şi vreau să o îngrop definitiv.

Am pus iubirii noastre cruce
De azi nu o să mă mai minţi
Am pus iubirii mele cruce
Sa fiu flăcău iar la părinţi

Am pus iubirii noastre cruce
Iar popa-i cântă “Aleluia”
Am pus iubirii mele cruce
Când am lăsat-o pe duduia.

Am pus iubirii noastre cruce
Când pasiunea ne-a murit
Am pus iubirii mele cruce
În clipa când m-am lămurit.

Am pus iubirii noastre cruce
Şi bocitoare o jelesc
Am pus iubirii mele cruce
Şi abia aştept să mai iubesc.

Am pus iubirii noastre cruce
Ne despărţim fără motiv
Am pus iubirii mele cruce
Ca tu s-o reînvii definitiv.

Alexandru Moise/Bucuresti-3 August 2009

miercuri, 29 iulie 2009

Linişte


Lasaţi-mi liniştea de cimitir
şi opriţi vântul
să mai foşnească frunzele copacilor,
să mai atingă florile între ele,
să facă trandafirii să se înţepe între ei.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir
şi scrieţi la intrare
un afiş: “Sărutatul interzis”,
ca să nu mă tulbure zgomotul buzelor
amorezilor furişaţi vinovat pe alei.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir
şi îndepărtaţi gâzele
care bâzâie în zborul lor şovăielnic
în căutarea miresmei florilor
împietrite în simţul meu olfactiv

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir
râvnită mereu
pe când auzeam ţipetele voastre,
de durere, de fericire, de dragoste, de ură,
sau pur şi simplu, de nepăsare.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir
ungând uşile cavourilor,
alungând carii din lemnul uitat al crucilor,
oprind ticăitul ceasurilor de la mână,
scoţând blacheurile din tocurile pantofilor.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir
iar eu promit
că nu voi deranja vreodată
în împietrirea, nemişcarea
şi tăcerea mea de mormânt.

Alexandru Moise - Nov 1985 /Bucureşti