Linişte

Lasaţi-mi liniştea de cimitir

şi opriţi vântul

să mai foşnească frunzele copacilor,

să mai atingă florile între ele,

să facă trandafirii să se înţepe între ei.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir

şi scrieţi la intrare

un afiş: “Sărutatul interzis”,

ca să nu mă tulbure zgomotul buzelor

amorezilor furişaţi vinovat pe alei.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir

şi îndepărtaţi gâzele

care bâzâie în zborul lor şovăielnic

în căutarea miresmei florilor

împietrite în simţul meu olfactiv

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir

râvnită mereu

pe când auzeam ţipetele voastre,

de durere, de fericire, de dragoste, de ură,

sau pur şi simplu, de nepăsare.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir

ungând uşile cavourilor,

alungând carii din lemnul uitat al crucilor,

oprind ticăitul ceasurilor de la mână,

scoţând blacheurile din tocurile pantofilor.

Lăsaţi-mi liniştea de cimitir

iar eu promit

că nu voi deranja vreodată

în împietrirea, nemişcarea

şi tăcerea mea de mormânt.

Alexandru Moise - Nov 1985 /Bucureşti