duminică, 30 august 2009

Doar în vis

Azi-noapte am visat că tu exişti

Şi ai intrat la mine-n dormitor

M-ai sărutat în somn pe ochii trişti

Mă mângâiai pe păr, încetişor.


Te-ai aşezat apoi la margine de pat

Pupându-mi trupul gol prin întuneric

De-ai deşteptat pe dracu din bărbat

Iar din inert, a devenind coleric.


Şi parcă se făcea, tot ca prin vis,

Că m-ai săltat uşor, la pieptul tău

“Iubitul meu- ţin minte că mi-ai zis-

Hai să dansăm în noapte Bolero."


M-am ridicat încet, te-am ridicat,

Uimit c-aşa o zâna mi-a intrat în casă

De rochia din voal te-am dezbrăcat,

Şi admiram cât poţi fi de frumoasă

.

Apoi, îmbrăţişaţi, tăcuţi şi goi,

Dansam pe ritmuri doar de noi ştiute,

Uitând de lume, dar ştiind de noi,

Iar buzele se alergau să se sărute.


Şi nici nu ştiu cât am dansat aşa,

Şi nici nu ştiu dacă auzeam Ravel

Dar ştiu că deodată fierbinţeala ta

Mi-a-nconjurat un ciot de trup rebel.


Şi parcă geamăt auzeam ca-n gând,

Unghii, nervos, mă zgâriau pe spate,

Iar sâni striviţi de trupuri tremurând

Mă împungeau cu sfârcuri ca să scape.


Neaşteptat – revăd şi acum în minte-,

Când ne roteam dansând turbat,

Eu am irupt în pântecu-ţi fierbinte

Tu ai ţipat şi seva ta mi-ai dat.


Un timp am stat în dulce contopire

Simţind lichidele cum curg şi se unesc

Cu inimi ce băteau într-o zvâcnire,

Şi voci ce gâfâiau în noapte “Te iubesc!”


Dar zău că nu mai ştiu, apoi, ce-a fost

Că m-a trezit un zgomot depărtat,

Un câine din vecini lătra fără de rost

Şi ameţit, m-am ridicat greoi din pat.


Mă legănam buimac în toi de noapte

Şi am văzut că-s ud mai sus de vine

Dar nesimţind zgârieturi pe spate

Te-am căutat prin cameră pe tine.


Venea pe geam lumină de la stele

Şi-n clar-obscur voiam să văd că eşti

Dar am găsit doar dorurile mele,

Că tu ai fost doar zână din poveşti.

Alexandru-30 Aug 2009

4 comentarii:

Shanti spunea...

uneori avem nevoie de mult timp pentru a ne juca si a visa pana cand ne vom descoperi pe noi insine si ne vom juca propria viata...

Shanti spunea...

Am obosit - Ana Blandiana

Am obosit să mă nasc din idee,
Am obosit să nu mor -
Mi-am ales o frunză,
Iată din ea mă voi naşte,
După chipul şi asemănarea ei, uşor
Seva răcoroasă o să mă pătrunză
Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte;
De la ea o să învăţ să tremur, să cresc,
Şi de durere să mă fac strălucitoare;
Apoi să mă desprind de pe ram
Ca un cuvânt de pe buze.
În felul acela copilăresc
În care
Se moare
La frunze.

Shanti spunea...

cata liniste e in casuta ta si ce noapte intunecata... ce-ai patit frumosule? nu te mai recunosc. nu mi-ai raspuns nici la email-uri. hai, ridica-te si mergi mai departe. de aia traim in sinusoide, ca sa avem de unde urca si cum cobori...

Phivos Nicolaides spunea...

Because you are a creative personality and like the art, please have a look here STAR!