marți, 9 iunie 2009

Năluci

Apar în taină şi dispar la fel,
le simt dar nu ştiu unde sunt,
ele sunt aer şi sunt vânt.
Mă uit, le caut în zadar,
Or fi aievea, mă întreb, sau doar
există-n mine, îmi stau în cerebel?

Puteam să jur că le-am simţit,
unde-au plecat, unde s-au dus,
nu sunt în jos şi nici în sus
nu sunt în faţă, nici în spate,
au dispărut deodată toate
sau dorul meu le-a zămislit?

Ssst! Auzi cum ele-mi calcă urma?
Mă-ntorc pe loc şi una prind,
o strâng în braţe, o cuprind,
şi când îmi zic că-i prinsă bine
năluca nu mai e cu mine,
ci a fugit să îşi ajungă turma.

Alexandru Moise / 5 Nov -Topraisar

2 comentarii:

Shanti spunea...

ce traire, ce turma de naluci, ce iluzii... cata dorinta de a-ti atinge fericirea de buze si cata deznadejde incape in tine atunci cand se topeste tocmai cand credeai ca o poti strange la piept... cunosc starea asta atat de bine incat parca m-ai descris si pe mine aici :((

Alexandru Moise spunea...

Shanti

cred ca este starea tuturor vanatorilor de iluzii, visatorilor, celor care cuprin nemarginirea intr-un zambet.