Doruri

Mi-e dor de lumea de la început,
De dinozauri şi magme fumegânde,
De tot ce-am vrut să am şi n-am avut,
De ape-nvolburate şi soluri tremurânde,
De oameni primitivi şi colţii de mamut,
Mi-e dor…

Mi-e dor de munţi şi de poteci ascunse,
De dangăt de talăngi şi urlete de lup,
De zumzet de albine şi mierea lor din stup,
De scârţâit de care cu roţile neunse,
De fluier de cioban, de seva ta din trup,
Mi-e dor…

Mi-e dor nebun de mare, de ţărmuri în furtună,
De zbor de pescăruşi şi scoici fărâmiţate,
De clipocit de valuri în chila bărcii sparte,
De răsărit de soare şi răsărit de lună,
De gândul tău când este plecat în altă parte,
Mi-e dor…

Mi-e dor de mamă şi mi-e dor de tată,
De casă şi de stradă, de gardul vechi vernil,
De aerul arhaic de cartier umil,
De locurile unde eu am visat odată,
De mine-mi este dor când eram copil,
Mi-e dor…

Mi-e dor de pruncul care se va naşte,
Şi dor îmi e de cel de-abia născut,
Mi-e dor de mine când eram doar lut,
De bătăi de clopot la Crăciun şi Paşte,
Şi de clipa-n care noi ne-am cunoscut,

Mi-e tare dor!

Alexandru Moise
Bucureşti/12 martie 1997