luni, 10 martie 2008

În aşteptarea Nenăscutei

Aştept febril şi trist în virtual un semn,
Iar sufletul se zbate între un „Da” şi-un „Nu”,
Acum îmi zic să uit, apoi iar mă îndemn,
Sperând că femeia cea Nenăscuta eşti tu.

Apari o clipă doar, apoi pleci în eter,
Şi surdă ca o piatra la glasul ce te cheamă,
Mă laşi în urmă-n lacrimi, cu sufletul stingher
Ca să-mi închid iubirea sub lacăte, de teamă.

O noapte stă să vină şi ziua iară trece,
Mai moare înc-un om, un prunc întâi a plâns,
Pământul se-nvârteşte în Universul rece,
Nepăsător el poartă dureri de nepătruns.

Bucureşti
23 ianuarie 2007

Un comentariu:

AnMar spunea...

"Apari o clipă doar, apoi pleci în eter,
Şi surdă ca o piatra la glasul ce te cheamă,
Mă laşi în urmă-n lacrimi, cu sufletul stingher
Ca să-mi închid iubirea sub lacăte, de teamă."

Cu lacrimi de-ai atinge,
un vârf sărat de val,
ai regăsi în clipe
o picătură fină
ce aştepta pe creastă
un semn...
un sunet tandru...
Sau poate o culoare!

În lacăte? De teamă?
De teama cui bărbate?
Sau poate doar femeie...
în înveliş scorţos?

Frica nu e de tine!
Teama e doar spoială...

Dă-mi codul de la lacăt!

Îl voi deschide-ndată!

Iubirea, las-o liber!

Printre coloane sumbre
va strecura curată,
un clinchet de uimire...
De va veni ecoul,
vei ştii că-n ram te cheamă,
aripa ne-nrămată
a zborului în doi...

Anne-Marie Bejliu

o idee...pe care ţi-o dedic cu sinceră prietenie :)