Aştept febril şi trist în virtual un semn,
Iar sufletul se zbate între un „Da” şi-un „Nu”,
Acum îmi zic să uit, apoi iar mă îndemn,
Sperând că femeia cea Nenăscuta eşti tu.
Apari o clipă doar, apoi pleci în eter,
Şi surdă ca o piatra la glasul ce te cheamă,
Mă laşi în urmă-n lacrimi, cu sufletul stingher
Ca să-mi închid iubirea sub lacăte, de teamă.
O noapte stă să vină şi ziua iară trece,
Mai moare înc-un om, un prunc întâi a plâns,
Pământul se-nvârteşte în Universul rece,
Nepăsător el poartă dureri de nepătruns.
Bucureşti
23 ianuarie 2007
Sufletele NU pot fi vandute...
Acum 11 ani
Un comentariu:
"Apari o clipă doar, apoi pleci în eter,
Şi surdă ca o piatra la glasul ce te cheamă,
Mă laşi în urmă-n lacrimi, cu sufletul stingher
Ca să-mi închid iubirea sub lacăte, de teamă."
Cu lacrimi de-ai atinge,
un vârf sărat de val,
ai regăsi în clipe
o picătură fină
ce aştepta pe creastă
un semn...
un sunet tandru...
Sau poate o culoare!
În lacăte? De teamă?
De teama cui bărbate?
Sau poate doar femeie...
în înveliş scorţos?
Frica nu e de tine!
Teama e doar spoială...
Dă-mi codul de la lacăt!
Îl voi deschide-ndată!
Iubirea, las-o liber!
Printre coloane sumbre
va strecura curată,
un clinchet de uimire...
De va veni ecoul,
vei ştii că-n ram te cheamă,
aripa ne-nrămată
a zborului în doi...
Anne-Marie Bejliu
o idee...pe care ţi-o dedic cu sinceră prietenie :)
Trimiteți un comentariu