Înmormântare

E iarnă şi rece în cenuşiu amurg,
La fel de rece trupul ce zace în coşciug,
Prin fum de tămâie şi aburi de ceară,
Bocetul sparge acord de fanfară,
Iar negrul se-adună în cântare de popă,
Când moartea în viaţă mai face sincopă.

Oameni ce sunt, plâng omul ce a fost,
Plâng rudele, plâng, alţii plâng fără rost,
Şi voci cer în Cer iertarea-n păcat,
Când dricul porneşte pe uliţe de sat,
Dulăi latră-n curţi mârâind prin uluci,
Foşnesc haine şi frunţi sub semne de cruci.

Cernit, alaiul saltă în mers valuri de colb,
Din pomi flămând se aude un croncănit de corb.
Cortegiul se opreşte la fiece răscruce,
Pe margini curioşii scad anii de pe cruce,
Copii se-mbrâncesc cătând prin praf bănuţi,
Zvârliţi de doi bărbaţi neraşi, trişti şi tăcuţi.

Din turla agăţată de cerul de granit,
Din ce în ce mai tare se-aude dăngănit,
Un clopot bate rar în timp ireversibil,
Dar mortul de pe dric rămâne impasibil,
În schimb, suflarea vie vibrând neliniştită,
Miroase moartea-n aer şi carnea putrezită.

Într-un final, defunctul ajunge la altar,
Bărbaţi îl duc pe umeri spre ultimul hotar,
Şi reci cum sunt pe ziduri doar sfinţii zugrăviţi,
Ţârcovnicul şi popa ţin slujba sictiriţi,
Şi încă mai răsună cuvinte din Prohod,
Când pe lângă coşciug trec umbre din norod.

Şi aplecaţi spre mort îi mormăie în taină,
Îl pupă pe obraji, îi bagă bani în haină,
Îi spun la revedere, îi jură neuitare,
Apoi cortegiul pleacă cu bocet pe cărare,
Tăind lan des de cruci spre groapa nou săpată,
Unde un cioclu aşteaptă proptit într-o lopată.

Dumnezeu să-l ierte! zic unii către sus,
A fost ce-a fost, zic alţii, dar uite că s-a dus!
La mort, o babă-i trage cearceaful peste chip,
Groparii pun capacul, ia un ciocan un tip,
Şi-nfiorat aude tot omul încă viu,
Un zgomot sec de cuie bătute în sicriu.


Iar cei rămaşi afară îşi despletesc destinul,
Merg unii la pomană, alţii-şi doresc căminul,
Cu paşi grăbiţi, prin poartă, din cimitir se scurg,
Dar încă-aud pământul cum cade pe coşciug,
Şi-n mintea lor se-ntreabă captivi unei idei,
Dacă-au scăpat de mort sau el scăpă de ei.

Alexandru Moise
3 februarie-2007