Eternitatea sufletului poet

Acorduri de pian într-o iarnă nebună
Când ninge din ceruri cu lacrimi de om
Teluricul doarme, eternul adună,
În căuşuri de suflet al vieţii binom,
Octave şi terţe se-nalţă spre Lună.
Chopin... O nocturnă!

Cu tâmpla în palmă, poetul beţiv
O lume de vis îşi zideşte-n privire,
Goale fecioare îi dansează lasciv,
Trupuri de fildeş cu sfârcuri-safire,
Se înşiră ca notele din portativ.
Chopin...Şi-un naiv!

Poetul iar umple paharul cu vin,
Bând sângele viei îşi cată alinul,
Sticla o sparge şi scuipă venin,
Înjură mai rău ca Satana, creştinul,
Diezii, bemolii, îi scot un suspin.
Chopin... Un destin!

Deodată inima îi stă în edem,
Suflet-poet cu muzica pleacă la stele,
Fecioarele fug căci de moarte se tem,
Iar trupul-poet rămâne jos pe podele,
Partitura se schimbă iar clapele gem.
Mozart… Reqviem.

Bucureşti
27 ianuarie 2007