Se lasă noapte mută, se-aprind lumini stinghere
Pătrunde întuneric prin suflet şi unghere
Un nor pătat de umbre peste simţiri apasă,
Vântul tăios zoreşte mersul domol spre casă,
Şi-atunci când totul pare că stă în nemişcare,
Mintea plină de gânduri îmi naşte o întrebare
....................................................................
Imagini se compun bizar, privirea-i dincolo de geam
E bine acum când sunt cu tine, mai bine dacă nu eram?
Şi parcă-mi vine să te las, şi parcă-mi vine să te ţin,
O cupă cu nectar să fii sau poate-o cupă cu venin?
Îmi zic c-aşa sunt ei, poeţii, amorezaţi de o himeră,
Iubesc femeia filozofic şi nu făptura-i efemeră,
Care-şi doreşte bogăţia şi ciobul care străluceşte,
Un suflet mic, preaplin de patimi ce doar pe sine se iubeşte.
Şi nici că pentru ea contează un spirit ce străbate veacul,
Se plimbă veselă prin lume pe când tu lăcrimezi săracul.
Şi bei, şi-aştepţi, şi tragi în piept, fum după fum, ţigară proastă
Gândind că ea este un drac şi nicidecum fecioară, castă.
Şi nici mâncarea nu-ţi prieşte, geana pe geană nu se lasă,
Ai vrea să ieşi puţin la aer, dar nici n-ai vrea să ieşi din casă
Apoi îţi juri că de-o să vină n-o laşi să-ţi intre în odaie
Dar când apare, brusc, în
Îţi zice creierul: “Nu-i bine!”, dar inima îi zice: “Vino!”
Bărbia-ţi tremură şi o-ntrebi: “Pe unde mi-ai umblat, haino?!”
Iar ea candidă, inocentă, îşi lasă capu-ncet pe spate,
Îşi face buze ţuguiate ca să îi fie sărutate
De te întrebi privindu-i chipul când îi paşti fierbinte gura,
Cum de un drac aşa frumos a mai zămislit natura?!
Şi o salţi uşor pe braţe, calci cu grijă pe podea
Şi cu teamă să n-o scapi o aşezi pe canapea,
Şoapte dulci, înamorate, lin îi murmuri la urechi,
Pârâind din ţesătură pică hainele, perechi,
O mângâi şi o săruţi, o pătrunzi adânc, în pripă,
Vrei ca timpul să se curme, să stea locului o clipă
Şi lipit de al tău trup, trupul ei plăpând îl ţii
Vrând ca să-ţi rămână-n casă şi s-o umple de copii.
Când îi spui priveşte-n gol şi continuă să tacă,
A jucat cu bine rolul şi lasciv apoi se îmbracă,
Iar în uma-i parfumată te gândeşti că ai fost prost,
Ai rămas iar singuratic ca un câine fără rost
Ea meschină şi frivolă, plină de un suflet mic
Mâine-l va iubi pe altul nu pe tine, un nimic.
Spiritul tău nu contează, ea vrea credit într-o carte
Neştiind că peste ani, versuri ce îi par deşarte
Le-or citi şi alţii poate, pomenindu-te anume.
Tu fiind mereu simbolul, ea mereu un simplu nume.
………………………………………………
Revin apoi din ireal şi mă întreb dacă e bine
Să mă las furat de patimi, să profite ea de mine
Şi să vină întristarea să-mi ia zâmbet de pe buze
Sau mai bine e să-mi caut alte drăgălaşe muze?!
Frământat aşa de gânduri îmi duc palmele la tâmple,
Ce-o să fie, o să fie, eu aştept să mi se întâmple.
Însă demonul perfid ce-n adânc mă stăpâneşte
Strânge inima-mi în gheare şi ironic glăsuieşte:
“-Nu-i aşa, zice tiranul, c-o aştepţi şi-n astă seară?”
Iar eu îi răspund în gând: “-Oare pentru a câta oară?!”
Alexandru Moise/ Bucureşti 05 Decembrie 1994
2 comentarii:
"When one door of happiness closes, another opens;
but often we look so long at the closed door that
we do not see the one which has been opened for us"
Neaparat tineam sa-ti las mesajul asta. Mi se pare minunat! Si mai cred ca toti facem aceeasi greseala. Citindu-l, mi-a adus putina liniste.
shanti
poate ca asa este. Important este ca usa care se deschide sa fie aceea care sa ne si ofere perspectiva dorita. Tu esti optimista, eu pesimist.
Trimiteți un comentariu