Mergeam odat’pe un drum de ţară neasfaltat
şi distrat m-am împiedicat,
nu-i de mirare,
de o piatra.
M-am aşezat pe marginea şanţului, turceşte,
Şi m-am întrebat uitându-mă la ea prosteşte.
-Cum oare apare în calea mea?
Nu-i mare, nu-i grea…
E aproape rotundă.
Cât timp poate ea să ascundă?!
Cred că la începuturi a fost un munte
dar întâmplatu-i-s-au multe!
Sau poate e luată dintr-un pod
şi aruncată-ntr-un geniu de un nărod!
Dar dacă a fost un topor
care a săvârşit în trecut un omor?!
Hm! Nu observ pe ea pete de sânge.
Pierdută să fie de cineva care-o plânge?
Nu cred, mai bine să merg.
Am vrut să plec!
-Dar dacă mai trec împiedicându-mă iară?
Mai bine o iau, e uşoară povară!
Am luat-o şi iat-o! mereu e la mine,
Dar sper să nu fac buzunarele pline
de pietre.
Alexandru Moise/25 Sept 1982-Tuzla
Postări
4 comentarii:
Pierzand fericirea
Omul profund trist
Isi demasca facil
Starea de nefericire
Se unifica cu ea
Zdrobind-o
Innabusind-o
De gelozie.
El poseda cunoasterea
Pierderii ei
Printre degete.
Shanti, 17 decembrie 2000, Bucuresti
inspiratie filosofica :))
Shanti
Superb! Superb de trist! Chiar asta este sentimentul care ma incearca in aceasta perioada. Am pierdut fericirea si constientizez asta. De aceea, durere si tristete!
oho...si eu ce stare am. de aia am si facut un montaj video cu vulcani in eruptie si altul cu mauri (fosti canibali). simteam nevoia sa refulez prin creatie, chiar daca cineva mi-a spus recent ca a descoperit in mine o eclectica :)))
trebuie sa trecem peste toate relele cu fruntea sus. demni! asa trebuia sa se intample. ceea ce te asteapta maine este mai frumos!
Shanti
stinge-ti vulcanii si civilizeaza-ti canibalii cu ceea ce ti-am trimis pe email!
Trimiteți un comentariu